Aveţi sânge de copil pe mâini, domnilor!

De ce sunt aşa de multe familii române cuprinse de fenomenul „munca în străinătate”? De ce sunt aşa de mulţi copii fără părinţi alături? De ce se sinucid anual sute de copii în România? De ce sunt aşa de mulţi copii care plâng la culcare şi ţipă dureros „Vreau la mama!”, „Vreau la tata!” când părinţii sunt plecaţi în ţări străine ca să strângă un ban pentru cei de-acasă? De ce aşa de mulţi copii manifestă tulburări de comportament grave şi iremediabile datorate lipsei afecţiunii familiale?
Cel mai semnificativ val de emigranţi români de după 1990 a fost în perioada 2000-2004. Nemulţumiţi de felul în care clasa politică asigura nivelul de trai, milioane de români au plecat la muncă în străinătate, lăsându-şi copiii în ţară, în grija bunicilor, a fraţilor, a rudelor sau cel mai grav în grija nimănui. Sau a străzii. Sunt încă mulţi care gândesc şi spun: „A, chiar nu-i nicio problemă. A plecat prostimea.” Este cea mai mare jignire pe care cineva ar putea s-o adreseze românilor plecaţi să muncească în străinătate. O parte din ei s-au întors sau se vor întoarce, dar (prea) mulţi au rămas şi vor rămâne acolo... Forţă de muncă specializată: constructori, instalatori, cercetători în domenii de vârf, personal medical, profesori, lucrători în agricultură.
Încet, încet, România se depopulează... În loc să oferim pachete salariale atractive pentru specialiştii noştri din Occident, apelăm la naţii asiatice pentru a lucra la proiecte de dezvoltare locală. Pe lângă greşeala de a fi alungat atâţia oameni buni, acum arătăm că ei nici nu ne mai interesează. Le transmitem mesajul: „Nu mai avem nevoie de voi. Ne doare-n cot că vreţi să reveniţi în România pentru salarii ceva mai bune. Noi, guvernanţii şi afaceriştii, vom apela la străini, deoarece pentru patru castroane de orez ei ne ridică blocuri, clădiri de birouri şi vile de milioane de euro”. Halal ţară avem...Nu-şi iubeşte copiii...
Pentru această criză profundă şi iremediabilă, este de condamnat şi de incriminat puterea politică din perioada 2000-2004. Interesaţi să-şi umfle conturile, aceşti magnaţi ai politicii au ignorat tocmai pe cei datorită cărora au ajuns la putere. Un senator de stânga spunea unui coleg: „Eram prin 2002, în avion, mă duceam la Roma, în avion câţiva zeci de compatrioţi care mergeau la muncă. Mi-am dat seama că pleacă cu convingeri de stânga şi se întorc de dreapta.”
Nu este oare revoltător că prim-ministrul României instalat după 2005 se laudă cu miliardele de euro trimise de „căpşunari” în România? Asta e creştere economică sănătoasă la tine? Tu, ca om politic, nu-ţi dai seama că ţara plânge după fiii şi fiicele ei? Iar tu spui „Staţi, fraţilor, acolo, faceţi bani pentru noi şi daţi-ne ocazia să ne mândrim că am alungat din ţară specialişti ca să muncească pentru alţii”. Şi se mai laudă că România are un şomaj demn de Occident...Statisticile de pe biroul Dumneavoastră ascund drame şi suferinţe. Dar sunteţi prea orbiţi de putere ca să vă daţi seama de acest lucru...
Cazul ultramediatizat de la Iaşi cu copilul care s-a sinucis de dorul mamei nu a avut chiar niciun ecou. Micul erou a murit degeaba. Vai şi-amar de ţara noastră, politicienii au ajuns în aşa hal de răi încât nici sentimente de părinte nu mai au. Ce faceţi, domnilor guvernanţi, cu copiii care plâng noaptea şi se roagă la Cel de Sus să le aducă părinţii înapoi? Nu credeţi că din cauza Dumneavoastră atâţia copii se sinucid de dorul părinţilor? Cum aţi îmbunătăţit nivelul de trai, puterea de cumpărare şi condiţiile de angajare a tinerilor, dacă încă mai sunt milioane de români care muncesc la străini?
Cum veţi aduce părinţii înapoi la copii?
Aveţi sânge de copil pe mâini, domnilor! Lacrimile de copil singur nu pot îmbuna aşadar un om pus pe jaf şi pe căpătuială. Ruşine, ruşine, ruşine! Românie, priveşte-ţi prezentul! Românie, unde ţi-e viitorul?