marți, 11 februarie 2020

Ultima zi din viața lui Sabin Șerban

Într-o dimineață de vineri, în ziua de 11 noiembrie 2016, un tânăr de 18 ani, de la Liceul Teoretic de Informatică din Iași, an terminal, ieșea cu tatăl său, cu puțin înainte de ora 7, din apartamentul lor din cartierul Dacia.

Tatăl a dat să ia punga de gunoi, oprit fiind de copil care i-a spus că-l va duce el când se va întoarce de la școală. Copilul a vrut să-și știe sigur tatăl plecat spre Serviciu.

S-au îndreptat spre stația de tramvai din Zimbru, la puține minute de bloc, și au așteptat tramvaiul de pe traseul 6. La ora 7 și 5 minute s-au urcat în tramvai și au mers împreună până în stația din Piața Unirii, unde a coborât băiatul (7:20), iar tatăl și-a continuat drumul către Târgu Cucu, capăt de stație, unde a coborât să meargă la Serviciu.

Sabin a luat tramvaiul 7 și s-a întors înapoi acasă fără a-și anunța familia.



Acolo a așteptat să vină acasă la el persoana cu care își dăduse întâlnire, față în față sau prin mesaj scris. În raza posibilă a peste 20 camere de luat vederi de la amaneturi, farmacii, bănci și magazine alimentare, persoana așteptată de Sabin a urcat în bloc, la etaj inferior, îmbrăcată în haine de stradă sau în om de reparații ori de poștaș. Acolo Sabin i-a deschis ușa. Între timp, o colegă de clasă l-a sunat și i-a lăsat un mesaj pe Internet.

❗❗❗Aproape de ușa dormitorului, spațiu simbolic al siguranței personale, al intimității și al refugiului, unde se găsea o a doua armă albă, cu spatele la criminal, îmbrăcat în hainele cu care plecase dimineață, Sabin a fost înjunghiat între coaste, prin tricou, cu un cuțit sau pumnal lung, de care atacatorul știa, punctul de intrare a lamei este de 1,22 m, având o constituție robustă ucigașul l-a ridicat pe Sabin la distanța de 1,33 m de pardoseală și l-a susținut de marginea de lemn a ușii pentru a intra toată lama cuțitului, care a ieșit prin piept. Lama a atins organe vitale, moartea survenind lent.

Neștiind timp de 9 (nouă) ore de absența de la școală a băiatului, tatăl l-a găsit decedat alertând autoritățile în jurul orei 17:40.

În jurul orei 20, locuind în zonă, am aflat și eu de crimă de la o femeie în vârstă care avusese grijă de nepot până la venirea părinților de la serviciu.

Prevalându-se de argumentul resurselor insuficiente, după nenumărate audiențe, șefii de atunci ai Poliției Iași, acum cu pensii nesimțite sau detașați la Botoșani, l-au trimis la plimbare pe tatăl băiatului și au aranjat mișelește cu procurorii de la Parchetul Tribunalului Iași o concluzie total neverosimilă de sinucidere, schimbată din când în când, în semn de batjocură față de părinți, în moarte accidentală.

În toată vrăjeală aruncată de presă, au fost ascunse 3 detalii esențiale: Sabin tocmai se înscrisese la școala de șoferi, era practicant de arte marțiale la o sală arhicunoscută în Iași și printre colegii săi de școală erau consumatori și traficanți de droguri.

Singurul detaliu asupra căruia vreau să atrag atenția acum, eu scriind foarte multe postări despre crimă, este că nimeni din cei în măsură nu s-au sesizat asupra absenței băiatului de la școală.

Sabin a disimulat absența de la școală, făcând niște teme pentru școală în seara precedentă, plecând cu tatăl, grăbindu-se și zicând că punga de gunoi poate fi dusă mai târziu.

A deschis ușa unei persoane pe care o cunoștea și pe care o aștepta. Criminalul știa de abilitățile sale de arte marțiale și de existența cuțitului, rana a fost produsă cu Sabin întors cu spatele la ucigaș. Sabin era un băiat înăltuț și atletic, dar ucigașul este robust și poate mai înalt ca el, dar mai priceput în arte marțiale, probabil practicant avansat de arte marțiale ori antrenor de arte marțiale sau membru al serviciilor secrete ori slugă interlopă, neatrăgând atenția asupra sa nici la intrarea în bloc și nici la ieșirea din bloc. Nu este clar dacă a lăsat urme biologice sau dacă Sabin a avut răni defensive.

Tatăl băiatului este colonel operativ în SRI, probabil cu Academie, nu adus de la muls vacile, trecut în rezervă la cerere după crimă, retras cu singurul copil supraviețuitor într-un mediu mai puțin aglomerat, ușor de monitorizat. Interviul îl arată doxa de termeni juridici extrem de tehnici.

Unul din părinții lui Sabin a observat o ușoară tulburare a copilului, anterior zilei crimei, a vrut să știe despre ce este vorba, dar Sabin n-a dezvăluit nimic, afirmând că rezolvă el, ”se descurcă”, fiind vorba de anturajul său. Pe de altă parte, tatăl băiatului, l-a învățat bine să nu fie guraliv sau ”flecar”, vorba sa.

Că la SRI Iași este o epidemie de prostie de-ți mută nasul e lucru știut: probele obținute în dosare de înaltă corupție au fost anulate de instanțe la foc automat (la pachet cu grupuri politice mafiote dornice de răzbunare), un fost coleg de-al tatălui lui Sabin, dat afară pentru legături ilicite cu arabii, cu statutul de bombă informațională în libertate condiționată, uși din administrație și afaceri deschise larg esticilor, criminalitate transfrontalieră omniprezentă de n-ajung 100 de ani s-o reducă. Să nu mai spun de un sediu supravegheat de Dumnezeu știe cine.

Salarii nesimțite și pensii nesimțite pentru: polițiștii și procurorii care s-au ocupat de caz, pentru șefii Poliției care au umilit un tată îndurerat, pentru un șef de SRI Iași, plecat rapid și el la pensie după crimă, pentru colegi de-ai tatălui care trebuiau să știe de amenințări la adresa membrilor familiilor de sereiști.

1,33 m-punctul unde mânerul lamei din corpul băiatului a fost rezemat de tocul ușii, 1,22 m- punctul de intrare al lamei, parcursul lamei -ascensional

Patria a priori...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu