Săptămâna aceasta ne-a fost servită o poveste senzațională, totuși incompletă: primul (și ultimul) securist care a recunoscut olograf că a făcut poliție politică înainte de 1989, adică prin sarcinile de serviciu îndeplinite a afectat drepturi fundamentale ale cetățenilor români care nu erau respectate de către autoritățile comuniste.
Nu pot pretinde că am o lectură vastă dincolo de abecedarul copilăriei, dar povești din acestea sunt bine construite într-un stil propagandistic.
Contextul general este identificarea a sute de mii de români de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități drept colaboratori ai Securității sau lucrători ai fostei Securități, în sensul poliției politice.
Toți lucrătorii care au lucrat în Securitate și și-au continuat activitatea sub auspiciile Serviciului Român de Informații și care au preferat lumina orbitoare a spațiului public au vituperat împotriva acestor măsuri ale CNSAS, calificându-le răzbunare împotriva unor patrioți.
Povestea ofițerului DSS Sorin Bivolaru are rolul de a arunca foarte multă lumină și asupra lui Traian Băsescu, declarat de către CNSAS drept colaborator al Securității sub aspectul poliției politice.
Atât Bivolaru, cât și Băsescu au fost sub umbrela Direcției a IV-a a Securității, Contrainformații Militare, dar au fost și membri ai Partidului Mișcarea Populară. Dacă cineva a avut îndoială ca PMP nu este partid înființat și susținut de către foștii securiști, ca și multe multe alte partide noi, iată dovada.
Oricât am încerca, nu vom găsi în peisajul politic postdecembrist partide și politicieni care să nu aibă legătură cu Securitatea sau cu SRI ori alte entități similare.
Coming-out-ul, actul de recunoaștere, al lui Sorin Bivolaru nu are vreo valență penală sau pecuniară: nu va face pușcărie pentru că a candidat și a fost ales în funcții publice, deși trebuia să dea o declarație că nu a fost colaborator/lucrător al Securității ca poliție politică, și nici nu va fi obligat să dea vreun ban înapoi din pensie sau din veniturile încasate ca și politician.
Traian Băsescu, colaborator al Securității sub numele conspirativ de Petrov, a cerut în anul 2006 ca toți salariații SRI care au făcut poliție politică ca lucrători ai Securității să fie trecuți în rezervă. Acel imperativ politic i se întoarce astăzi înapoi. Securiștii nici nu iartă, și nici nu uită.
Acum, nu este clar dacă Traian Băsescu a fost doar colaborator al Securității ca poliție politică, unele voci publice au susținut că acesta a fost chiar ofițer al Securității, ocupându-se, printre altele, de expedierea armelor chimice ale lui Nicolae Ceaușescu, către tovarășul Saddam Hussein din Irak, prin porturile olandeze, la mijlocul anilor 1980. Armele chimice de proveniență românească au fost folosite de armata irakiană în războiul cu Iranul din perioada 1980-1988. Sunt documente ale Națiunilor Unite în acest sens.
Justiția din Germania și Olanda a documentat transportul de arme chimice din lagărul comunist înspre Irak în anii 1980, prin intermediul lorzilor războiului, traficanții internaționali de arme, de anvergura lui Viktor Bout.
Nu este greu de ghicit că unul dintre căpitanii vaselor din țările Pactului de Varșovia care și-au lăsat încărcătura mortală în porturile olandeze este chiar Traian Băsescu.
Unul dintre secretele șoptite ale Armatei Române este că a contribuit la atacul chimic al armatei irakiene asupra civililor kurzi din Halabja din anul 1988, cu 15.000 de victime, majoritatea copii, femei și bătrâni.
Drept mulțumire pentru implicarea Republicii Socialiste România de partea Irakului în războiul din anii 1980-1988, consilierul președintelui iranian de atunci, actualmente șeful Administrației Prezidențiale iraniene, Mahmoud Vaezi, i-a adresat lui Nicolae Ceaușescu invitația de a vizita Iranul, invitație care a și fost onorată, organizată de Securitate, în perioada în care pionii se mutau, planificat, pe tabla de șah a lumii pentru a pune în aplicare înțelegerea de la Malta, de la începutul lui decembrie 1989, dintre Președintele SUA, Bush seniorul, și Secretarul General al Partidului Comunist din URSS, reformistul Gorbaciov.
La ce poate ajuta un act singular, unic și irepetabil, de recunoaștere din partea unui ofițer de Securitate care a făcut poliție politică dacă nu de a a atrage atenția asupra altor pioni?
Și cine a schimbat zeci de șefi din structurile de informații ale SRI și ale Armatei, pe baza loialității personale și a devotamentului suprem, dacă nu Președintele Traian Băsescu, băiatul de zahăr al Contrainformațiilor Militare comuniste? Ciorogârla, reforma Maior...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu