Băieţi, sunt în toane foarte bune azi. Lăsaţi cafelele şi bârfele. Treceţi la muncă. Puneţi mâna rapid pe un pix şi pe o foaie şi scrieţi următoarele:
TDL (asta nu înseamnă Tineretul Democrat-Liberal, ci To Do List)
-trebuie să-l convingem pe Dumitru Oprea să răspundă personal la comentariile postate pe blogul său.
-trebuie să-l facem pe Dumitru Oprea să devină un bun orator.
-trebuie să-l facem pe Dumitru Oprea să semene cât de cât cu un politician.
-trebuie să postăm mai multe materiale video pe YouTube referitoare la Dumitru Oprea, dupa modelele Partidul Laburist, Barack Obama, CNN, Downing Street.
-trebuie să facem tot posibilul ca în presa ieşeană Dumitru Oprea să fie mai vizibil decât Dan Cârlan, Mihaela Popa, Petru Movilă şi Daniel Oajdea.
-trebuie să ducem muncă de lămurire cu Florin Gheţău şi cu Iulian Micu să mai scrie şi de bine despre Dumitru Oprea pe blogurile lor.
-trebuie să aranjăm crearea pe platformele sociale hi5 şi myspace a unor grupuri de susţinere a lui Dumitru Oprea care să cuprindă cât mai mulţi utilizatori din Iaşi şi din Moldova.
-trebuie să facem o forţă de asalt electronică formată din bloguri politice şi sociale care să-l promoveze pe Dumitru Oprea, asta în condiţiile în care PNL şi PSD deja domină blogosfera ieşeană.
-trebuie să facem ca Dumitru Oprea să fie considerat drept candidatul anti-Nichita cel mai activ, cel mai vizibil şi cel mai credibil.
-pentru electoratul dur al fostului PLD, inclusiv pentru studenţi şi pentru cetăţenii cu studii superioare, trebuie să-l scoatem pe Dumitru Oprea cu un discurs de înaltă ţinută culturală.
-trebuie să ieşim în campanie cu soundbite-uri puternice, cuvântul "simplu" nu merge decât dacă vom chema formaţia la Iaşi pentru un concert, cuvintele "schimbare" , "european", "altfel", "inimă" şi "mândrie" sunt materiale de lucru pertinente.
-trebuie să facem cinste cu o bere la Corso lui Paul pentru că ne oferă sfaturi utile şi gratuite pentru campania pe care noi o facem pentru aprox. 100.000 euro.
Când îmi mai vin idei din astea geniale le pun pe blog.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu