marți, 28 aprilie 2009

Traian Băsescu va pierde alegerile. Crin Antonescu va fi preşedinte. Guvern PSD-PNL.

Singura şansă a lui Băsescu ar fi captarea electoratului liberal care l-a susţinut în 2004. Dar Preşedintele este legat de mâini pentru că nu poate ataca nici guvernul, nici actuala majoritate parlamentară. Ar fi chiar amuzant ca Băsescu să atace opoziţia minoritară. Pe de altă parte, fără Băsescu la Cotroceni, PDL este scos din guvern. Deci PDL s-ar putea mobiliza în sprijinul lui Băsescu.
Băsescu, odată dat afară de la Cotroceni, nu se poate reîntoarce în postura de preşedinte al PDL şi nici în cea de Prim-Ministru. Vasile Blaga îl va marginaliza.
Am auzit tot felul de scenarii cum că la prezidenţialele din 2000, PSD a ordonat transferul unei părţi din votul propriu înspre Vadim deoarece un tur 2 cu Iliescu-Stolojan ar fi putut duce la victoria lui Stolojan.
Electoratul lui Băsescu este mult diluat faţă de 2004 pentru că atunci el a fost candidatul alianţei PNL-PD Dreptate şi Adevăr.
Cel mai fidel electorat este cel al lui Crin Antonescu. Electoratul PSD este format din cârpeli, mediul rural va rămâne extrem de important.
De vreme ce urbanul nu va ieşi la vot, rămâne de văzut cum va reuşi Crin Antonescu să intre pe rural.
Băsescu este preşedinte pe timp de criză şi asta se va vedea în scorul din turul 1.
O parte din electorat este mobil: oscilează între Băsescu şi PSD. Un efect ar fi refuzul de a se prezenta la vot. Dintre răul cel mai mic, nu vor alege nimic.
Indecişii şi independenţii se vor îndrepta mai degrabă spre Crin Antonescu.
Crin Antonescu ar putea beneficia de sprijinul PSD, Geoană şi Iliescu pentru turul 2. Preşedintele Crin Antonescu va numi premier de la PSD iar posturile se vor împărţi 2.5:1.
Dezbatere televizată Băsescu-Crin Antonescu: unele confruntări vor fi câştigate de Antonescu.
Hrebe va avea grijă să continue să umble la electoratul lui Băsescu.
Electoratul de tip PLD s-a întors după 2007 înapoi la PNL.
Electoratul lui Băsescu este mai nemulţumit de guvern decât electoratul PSD.
Nici până acum Guvernul Boc nu a adoptat un program anticriză eficient.
Pe scurt, de ce va pierde alegerile Băsescu:
1. Electoratul liberal din 2004 şi PLD-ist va fi captat de Crin Antonescu.
2. Preşedinte pe timp de criză
3. O parte a electoratului lui Băsescu care l-a ajutat în 2004 şi 2007 nu se va prezenta la vot deoarece vor apărea sondaje prin septembrie prin care Băsescu va avea cu 3-4% mai puţin decât Crin Antonescu. Teoria votului util spune că majoritatea alegătorilor merg cu candidaţii şi partidele ce par să fie cotate câştigătoare. Alegătorul lui Băsescu va spune: "De ce să merg la vot dacă tot Crin Antonescu va câştiga?".
4. Vasile Blaga îl va sancţiona dur pe Preşedinte.
5. Pe culoarul populiştilor şi al politicienilor anti-sistem s-a plimbat deja prea multă lume: Oprescu, Vadim, Becali, Miron Cozma. Discursul populist se va diminua.
6. Crin Antonescu va fi exponentul unei opoziţii parlamentare extrem de vioaie.
7. Candidaţii-iepure vor rupe din voturile lui Băsescu. Înainte de turul 2, Crin Antonescu va fi susţinut de o coaliţie anti-Băsescu.
8. Se va merge pe o dihotomie Băsescu-Bush versus Crin Antonescu-Obama.
9. "Să trăiţi bine" se va întoarce ca un bumerang împotriva lui Băsescu.
Evident că Băsescu şi-ar putea anunţa retragerea din cursă. Dar eu cred că el este condamnat să candideze şi să câştige. Altfel, ar fi bine să-şi ia bilet de avion că s-ar putea să-l aresteze noua Putere. Nu cred în târgul Antonescu-preşedinte, Băsescu-premier.
Numai o tentativă de asasinat asupra familiei Băsescu ar mai putea să-l ajute pe Băsescu să câştige lejer prezidenţialele din toamnă.
Să nu uităm totuşi de aranjamentul din 2004 dintre tov. Ilici şi Băsescu: Ilici l-a pocnit pe Bombo pentru că deja făcuse guvernul fără să-l consulte.
Vor fi şi legislative anticipate, PDL va ajunge pe locul 3 sau va avea soarta PNTCD sau ApR.

3 comentarii:

  1. Din punctul meu de vedere, cred ca nu avem pe cine vota nici la prezidentiale. Cu ce s-a remarcat Antonescu pana acum? Nu tin minte nimic din activitatea lui anterioara. De Base e toata lumea satula, iar Geoana nu are sanse nici atat. Si ma tem ca, daca va castiga Crin, nu vom avea parte decat de discursuri frumoase si nimic mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. te-ai apucat iar sa comentezi?

    http://www.ziaruldeiasi.ro/invatamant/cearta-statuilor-la-universitatea-cuza~ni5e9m?cp=1

    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Comentariul cuprins in articolul din editia online a Ziarului de Iasi nu-mi apartine. Cineva a folosit numele meu pentru a posta acel comentariu. N-am idee cine ar fi acea persoana. Chestiunea prezentata in articolul cu pricina nu prezinta absolut niciun interes pentru mine.

    RăspundețiȘtergere