Despărţire dureroasă

Am fost azi la şcoala din comuna X ca să-mi iau cartea de muncă să o predau la unitatea de învăţământ din comuna Y pentru dosarul de personal.
M-am reîntâlnit cu unii foşti colegi (învăţătoare şi profesoare) care pregăteau şcoala pentru reîntoarcea elevilor.
Dar cel mai emoţionant moment a fost reîntâlnirea cu unii elevi cărora le-am fost diriginte şi care au fost foarte dezamăgiţi că nu voi continua să lucrez acolo şi să le fiu diriginte. Deşi am mai făcut-o şi înainte (când am aflat că norma de engleză de acolo din comună s-a redus de la 18 la 14 prin închiderea unei şcoli şi i-am pregătit pe copii pentru despărţire), le-am explicat copiilor că se vor reîntâlni cu mulţi profesori şi că vor avea alt diriginte şi profesor de engleză. Le-am spus să continue să înveţe sau să progreseze şi să respecte pe părinţi, profesori şi colegi. Mi-au spus că le-am fost cel mai bun profesor, poate şi din cauză că am ştiut să mă apropii de ei şi să-i înţeleg. M-au comparat cu un alt cadru didactic, prea sever din punctul lor de vedere. Plini de emoţie şi regret, copii şi-au adus aminte de toate activităţile frumoase pe care le-am desfăşurat împreună. M-a impresionat Andrei care a început să reia exerciţiul cu animale domestice şi animale sălbatice.

Grea despărţirea dar asta e. Viaţa este un voiaj continuu.