sâmbătă, 9 octombrie 2010

Şi oamenii slabi sunt graşi

Pare contradicţie între termeni, dar se pare că este adevărat.
Am urmărit recent o emisiune la TVR 2 cu Jamie Oliver în care s-a abordat problema grăsimii corporale.
Câţiva oameni au fost puşi să alerge pe o bandă din aia legată de un aparat ca să se vadă cât rezistă la efortul fizic. După acest experiment, li s-a făcut RMN. Subiecţii au fost un tip solid, corpolent, un tip slab şi un tip de greutate medie.
Am aflat că există grăsime şi în corpul uman în jurul unor organe de genul ficatului. Probleme de sănătate pot avea şi oamenii aparent slabi, dar care au grăsime în jurul unor organe interne (după cum a fost demonstrat chiar în emisiune). Unii oameni pe care îi considerăm graşi pot fi de fapt musculoşi.
Mai rămâne de analizat situaţia oamenilor care, deşi mănâncă mult sau nesănătos, nu au probleme de sănătate. Adică cei care au un metabolism rapid sau cu arderi intense.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu