joi, 12 ianuarie 2017

Bancuri cu avocați

1. Care e diferența dintre o meduză și un avocat?

Una este o creatură lipsită de coloană vertebrală, iar cealaltă este o formă de viață marină.

2. Care este singurul avantaj al avocaților?
Îi fac pe vânzătorii de mașini să pară oameni de treabă.

3. De ce a creat Dumnezeu șerpii înaintea avocaților?
Ca să exerseze.

4. De ce rechinii nu atacă avocați?
Din curtoazie profesională.

5. Un avocat, un inginer și un matematician sunt invitați la o testare. Trebuie să răspundă la o singură întrebare: Cât face 2+2?
Inginerul stă, se gândește o vreme, răspunde: 4.
Matematicianul se gândește puțin și spune: 4.0
Avocatul răspunde rapid: Cât vrei tu să fie?

6. Un avocat, un preot și un adolescent sunt într-un avion pe cale să se prăbușească. Sunt disponibile doar 2 parașute.
Repede, avocatul: De vreme ce eu sunt cel mai inteligent om de aici, am primul dreptul de a alege.
Ia obiectul și sare.
Apoi, preotul. Stă, se gândește la enoriașii lui, la familia sa, se uită la tânăr, oftează și-i spune: Ia tu parașuta care a rămas. Ai toată viața înainte.
Adolescentul răspunde: Părinte, luați cealaltă parașută deoarece cel mai inteligent om din avion a sărit cu ghiozdanul meu.



7. Pe plajă, în Tahiti, un avocat și un contabil savurează o băutură și discută despre motivul pentru care se află acolo.
Avocatul: Aveam o vilă în Florida, a luat foc și compania de asigurări mi-a plătit polița cu 2 milioane de dolari.
Contabilul: Aveam un apartament în New York, a avut loc o inundație în bloc și compania de asigurări mi-a dat 5 milioane de dolari.
Cei doi cad pe gânduri, sorb din pahare. Deodată, avocatul îl întreabă pe contabil: Auzi, poți să-mi spui cum poți provoca o inundație în bloc?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu