Fiul unui membru PD-L Iasi a postat pe Internet doua sms-uri primite de tatal sau, prin care conducerea partidului ordona strangerea de voturi pentru Elena Basescu.
Potrivit sursei citate, mesajele au fost trimise de parlamentarul PD-L Daniel Oajdea si cer alcatuirea de liste nominale cu votantii Elenei Basescu din sectiile iesene.
Tanarul a postat pe blogul personal transcrierea mesajelor si fotografii ale SMS-urilor, afisate pe telefonul tatalui sau, membru PD-L Iasi si participant la alegerile de duminica.
"La instruirea privind prezenta in sectiile de votare va rugam sa veniti cu o lista de 10 persoane care pe 7 iunie voteaza cu Elena Basescu. Data si ora instruirii vor fi comunicate maine, 2.06.2009.
Cabinet parlamentar, Daniel Oajdea"
(1 iunie 2009)
"Va rugam sa va prezentati maine, 03.06.2009, orele 18:00 la sala mare de la Directia Agricola (in spatele sediului PDL) pentru instructajul privind activitatea din sectiile de votare. Va reamintim ca trebuie sa aduceti cu dv si lista persoanelor care voteaza Elena Basescu.
Cabinet parlamentar, Daniel Oajdea."
(2 iunie 2009)
Aceasta nu este prima legatura ciudata de campanie EBa-PD-L semnalata de bloggerii.
Duminica trecuta, un alt blogger iesean afirma ca echipa de campanie a Elenei Basescu este formata din membri ai Tineretului PD-L.
Potrivit sursei citate, acestia lipesc afise electorale si impart fluturasi, atat pentru EBa, cat si pentru partidul lor, PD-L.
Tot duminica, la concertul electoral sustinut de trupa Voltaj la Iasi, Elena Basescu a fost vazuta in compania lui Costi Neagu, subsecretar de stat la Ministerul Tineretului si Sportului si vicepresedinte al organizatiei de tineret a PD-L.
Punctul meu de vedere faţă de manipularea cu care mă asociază articolul de pe ziare.com
Nu am scris niciodată că "echipa de campanie a Elenei Basescu este formata din membri ai Tineretului PD-L" sau că "acestia lipesc afise electorale si impart fluturasi, atat pentru EBa, cat si pentru partidul lor, PD-L", după cum minte cu neruşinare articolul cu pricina.
Ce am scris eu: "Tocmai ni s-au transmis nişte informaţii care n-au putut fi confirmate din alte surse conform cărora membrii din echipa de campanie a Elenei Băsescu pentru Iaşi majoritatea sunt membri ai OT PDL. Tot aceiaşi tineri au fost văzuţi distribuind materiale cu caracter electoral şi pentru EBa şi pentru PDL". Aici
Sursa la care fac referire în articol este unul din liderii TNL Iaşi, care m-a contactat, cu condiţia asigurării anonimităţii, pentru a-mi oferi acea informaţie neconfirmată. Nu am putut oferi pe blog confirmarea zvonului. Totuşi nu mi s-a transmis nicio dezminţire de la Organizaţia de Tineret a PDL Iaşi sau de la stafful domnişoarei Elena Băsescu.
Nu am fost contactat de dl Valentin Dimitriu care semnează articolul pentru a se interesa de veridicitatea zvonului menţionat pe blog. Îl asigur că putea da dovadă de diligenţă şi acribie în asigurarea echidistanţei politice.
Solicit domnilor Cristian Adomniţei şi Relu Fenechiu să înceteze absolut toate încercările nejustificate de a afecta neutralitatea politică a blogului meu. Dacă nu răspund la comenzi politice nu înseamnă că nu am dreptul de a emite opinii independente, deci nu ştiri sau informaţii pe subiecte politice. Nu am nicio îndoială că aceşti domni încearcă să mă plaseze pe poziţii de adversitate şi cu PDL Iaşi şi cu candidata Elena Băsescu. Ştim noi de ce...
Aştept scuze publice din partea TNL Iaşi şi a parlamentarilor Cristian Adomniţei şi Relu Fenechiu pentru că au forţat implicarea mea împotriva concurenţilor electorali ai PNL.
Îi rog pe jurnaliştii din Iaşi să nu preia articolul de pe ziare.com. Şi să nu menţioneze numele meu sau adresa blogului meu.
Ofer scuze publice concurenţilor electorali PDL şi Elena Băsescu dacă s-au simţit lezaţi de invenţiile celor de la ziare.com atribuite mie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu