Dom'le, eu nu mă pricep la muzică

Eram azi în maşina unui coleg, întorcându-ne de la serviciu. Discutam vrute şi nevrute, el şi pasagerii din maşină. La un moment dat, ajungem la subiectul muzică. Discuţia atinge un nivel superior cunoştinţelor mele. Semnal M, Compact, Phoenix, diferenţa dintre Chilian şi Mărgineanu, muzica hip-hop. Pe un fundal sonor corespunzător, am devenit jenat de precaritatea gusturilor mele muzicale care cuprind Genius, La Bouche, U2, Modern Talking, Westlife, Ace of Base şi Greenday.

Dom'le, eu nu mă pricep la muzică, eu nu discut muzică, eu ascult muzică şi atât.

Am strâns bani timp de un an ca să-mi iau walkman prin 1998, cred. Am luat atunci unul chinezesc de genul Sonny care încă mai funcţionează, scoate zgomote ciudate, dar nu agaţă caseta şi acceptă fără ţipete baterii din astea noi.

Prima caseta audio pe care am cumpărat-o eu a fost Ca la noi de La Familia feat Uzi. Ascultam la căşti cu sonorul la maxim melodii din repertoriul hip-hopului românesc. Nu înţelegeam nimic din mesaj dar suna bine, că era patimă şi implicare în versuri, era o atmosferă diferită de un oraş de provincie plin de oameni liniştiţi şi care se cunosc toţi între ei. Într-o vacanţă de vară am mers cu caseta audio la ţară, la bunici, somewhere în Suceava, şi am creat o isterie printre copiii de acolo. Să fi văzut cum ascultam mai mulţi versurile melodiei Vorbe, Vorbe. Nu înţelegeam nimic, doar suna bine.

Dom'le, eu nu mă pricep la muzică. Unul din defectele sau lipsurile mele.