Uneori înainte era parcă mai bine

Înainte erau sticlele alea de apă minerală Borsec pe care le găseai la orice magazin de cartier. Acum avem sticle de Cappy care dansează în reclame ca să se potrivească în Corporate Social Responsability.

Înainte era salam cu soia fără E-uri, aditivi sau alte porcării. Acum avem salamuri, cârnaţi făcute din câini morţi pe autostradă şi tocaţi la Protan, plus gheare de pisică şi capete de cal.

Înainte copiii se jucau pe afară în parcul din faţa blocului. Acum se droghează cu etnobotanice, se măcelăresc în videogames şi mănâncă Lays.

Înainte copiii nu se speriau dacă vedeau un oui de găină sau un boboc de raţă. Acum copiii de la oraş sunt învăţaţi să creadă că puiul făcut de mama creşte în congelator sau la Kaufland în depozit.

Înainte copiii mergeau să se joace, practicau şah, judo, înotul, muzica, citeau cărţi, băteau mingea. Acuma ... nu mai spun că ştiţi.

Înainte produsele româneşti se găseau oriunde în România. Acuma mâncăm citrice şi legume injectate de la turci sau sirieni. Trebuie să fii excesiv de răbdător şi naţionalist pentru a te aproviziona cu produse româneşti de la Kaufland.

Înainte îmi plăcea să merg la manifestaţiile cu 1 decembrie. Eram mândri de trecutul nostru, priveam spre viitor cu încredere. Acuma ne este ruşine de prezent, nu ne ştim trecutul şi ne stresează viitorul.

Nimeni nu spune că înainte era totul bine, perfect. Dar nici chiar aşa, dom'le, cum am ajuns.

Câinele şi căţelul, fabulă de Grigore Alexandrescu

„Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte cîteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntîmplare:
Şi eu poate sînt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mîndria nu ne mai părăseşte.
Cît pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Cînd toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.“
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelu Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mîndrie, nici capriţii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
„Gîndirea voastră — zise — îmi pare minunată.
Şi simtimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.“
— „Noi, fraţii tăi? răspunse Samson, plin de mînie.
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine sîntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, asfel să ne vorbeşti?“
— „Dar ziceaţi…“ — Şi ce-ţi pasă ţie? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mîndria şi că uresc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."

Acestea între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

Sursa: Wikisource

hgh