vineri, 9 iulie 2010

Despre romaşcanii care otrăvesc puii de pisică

Acum câteva săptămâni a apărut la mine la bloc o pisică gri cu doi pisoiaşi negri, tare drăgălaşi. Au fost adoptaţi rapid de locatari. Suntem vreo 7 locatari care le dădeam mâncare zilnic.
Probabil ca peste tot, şi la mine la bloc sunt tot felul de oameni, care tineri, care în vârstă, cărora nu le plac animalele. Şi nu ratează nicio ocazie pentru a dovedi acest lucru.
Azi-noapte, mama pisoilor şi cei doi pisoi cărora le dădeam iaurt aproape zilnic au fost otrăviţi. Un prieten de-al meu, vecin de bloc, mi-a zis că au mieunat toată noaptea. Eu nu i-am auzit deoarece stau în camera dinspre stradă. Prima dată, nu am înţeles. După ce i-am văzut zăcând fără suflare mi-am dat seama că au mieunat toată noaptea de durere.
Cât de puţin suflet trebuie să ai ca să otrăveşti nişte animăluţe nevinovate? Îmi va lipsi mult imaginea pisoilor jucându-se lângă mama lor şi mâncând împreună din bunătăţile pe care le aduceam pentru ei.
Sunt unii oameni care se bat cu cărămida-n piept că au standarde morale ridicate (merg la biserică, îşi ajută semenii, plătesc taxele şi impozitele la timp) dar n-au ezitări sau mustrări de conştiinţă să otrăvească pe ascuns nişte pisici nevinovate, care nu le-au făcut vreun rău.
Oare oamenii de la ţară respectă animalele mai mult decât orăşenii?

4 comentarii:

  1. Salut Paul, un link exchange cu http://www.totul-scump.info ? Eu deja te-am adaugat in blogroll acolo.

    RăspundețiȘtergere
  2. Claudiu,accept link exchange-ul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Oamenii de la tara le ignora sau, mai clar traiesc cu ele ca si cand ar face parte din ele, din viata lor. Nu iubesc animalele pentru ca-ti trebuie curaj pentru asta, dar n-as face rau niciodata niciunuia.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cunosc eu o "respectabila profesoara" de pe Rahovei care arunca de la balcon cu pietre in toate pisicile si toti cainii...

    RăspundețiȘtergere