duminică, 26 iunie 2011

Mi-am făcut datoria de socialist.

Acum vreo 10 zile am participat la un Consiliu Profesoral. Printre altele, trebuia să ne pronunţăm asupra oportunităţii scăderii notei la purtare la 6 pentru o elevă de liceu.

Iată ce a făcut fata: a iniţiat un protest pe FaceBook prin care a acuzat că adoptarea uniformei nu a respectat tot paşii decizionali, că maschează interese financiare ale conducerii şcolii şi că ar îngrădi libertatea de exprimare a elevilor.

Am votat împotrivă alături de încă un coleg din următoarele motive:
-protestul l-a iniţiat în timpul ei liber
-nu a folosit infrastructura şcolii
-afirmaţiile ei nu se încadrează la calomnie, nu a spus Persoana X cu funcţia de director de la şcoala Y a făcut nu ştiu ce
-nu figurează ca elevă violentă
-are un număr mic de absenţe
-diriginta ei a fost forţată să propună această măsură radicală (presupun)

Am luat cuvântul şi mi-am expus punctul de vedere ce a fost tratat cu mirare din partea colegilor mei.

Ca şi socialist, consider că educaţia nu trebuie făcută prin coerciţie, libertatea de exprimare trebuie preţuită, în luarea deciziilor importante trebuie implicaţi toţi tinerii, nemulţumirile se rezolvă găsind cauza şi nu efectul bănuit sau preconizat, legislaţia trebuie aplicată evitându-se abuzurile, opiniile exprimate liber în spaţiul virtual trebuie tratate ca atare, deoarece nu există o legislaţie clară represivă în acest domeniu.

Sunt împăcat cu mine însumi deoarece nu am participat la săvârşirea unui abuz, deoarece m-am împotrivit unei reacţii disproporţionate faţă de opiniile exprimate de o tânără în spaţiul virtual, în timpul ei liber.

Bineînţeles că marea majoritate a colegilor mei au votat în favoarea sancţionării drastice a elevei.

Nu încurajez opiniile negative neargumentate, ce conţin atacuri la persoană, sau care promovează intoleranţa sau violenţa.

Un comentariu:

  1. cum putem lua legatura cu fata ca sa actionam in instanta conducerea scolii?
    Acestea sunt acte de huliganism din partea conducerii, deoarece se ingradeste dreptul la libera exprimare a elevului. Sper ca tanara fata sa continue cu actiunea ei si sa nu se lase descurajata de astfel de actiuni de inchis gura.
    Este de necrezut stalinismul cu care se actioneaza in astfel de cazuri cand scoala transforma elevii in turma, declarand "dusmani ai scolii" anumiti elevi.
    Din momentul 1989 elevii au refuzat sa mai fie uniformizati. Elevul nu este in subordinea profesorului, elevul vine la scoala sa invete carte nu sa stea sluj, nu sa dea spaga, nu sa maguleasca profesorul.

    RăspundețiȘtergere