sâmbătă, 5 septembrie 2015

Presa românească "liberă"- Misiune imposibilă: descoperirea adevărului

de la:Paul Savasava.paul@gmail.com
către:martorocular@realitatea.net
bcc:redactie.online@mediafax.ro,
redactieceahlaul@gmail.com,
online@gandul.info,
contact@adevarul.ro,
redactie@hotnews.ro,
contact@activenews.ro,
office@gandeste.org,
victor.roncea@gmail.com,
razvan.chiruta@romanialibera.ro
COMUNICAT DE PRESĂ

În data de joi, 14.05.2015, ora 09:30, la Curtea Militară de Apel Bucureşti are loc şedinţa de judecată a dosarului Pungeşti, nr. 57/739/2014*. În acest dosar am calitatea de apelant.
În data de 07.12.2013 am participat la protestul de la Pungeşti, judeţul Vaslui.
În data de 20.12.2013 am formulat plângere penală la Parchetul Militar Iaşi. Drept urmare, a fost deschis dosarul penal nr. 259/P/2013.
În data de 14.03.2014 Prim-Procurorul de la Parchetul Militar Iaşi a emis Ordonanţă de clasare invocând art. 16, alin. (1), lit. b, teza a II-a din Noul Cod de Procedură Penală: fapta „nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.
În data de 12.04.2014 am formulat plângere împotriva Ordonanţei de clasare la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, PMCMA.
În data de 30.04.2014 PMCMA a emis Ordonanţă de admiterea Plângerii, dispunând reluarea cercetărilor în cauză.
În data de 11.07.2014 Prim-Procurorul de la Parchetul Militar Iaşi a emis Ordonanţă de clasare invocând art. 16, alin. (1), lit. d, teza I din Noul Cod de Procedură Penală: „există o cauză justificativă”.
În data de 30.09.2014 am formulat plângere împotriva Ordonanţei de clasare la PMCMA.
În data de 22.10.2014 PMCMA a emis Ordonanţă de respingere a Plângerii.
În data de 18.11.2014 am formulat plângere împotriva Ordonanţei PMCMA la Tribunalul Militar Iaşi.
În data de 09.12.2014 judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Iaşi a respins ca tardivă plângerea imputându-mi 100 de lei drept cheltuieli de judecată în favoarea statului.
În data de 19.12.2014 am formulat Contestaţie în anulare împotriva Încheierii de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Iaşi.
În data de 29.12.2014 Tribunalul Militar Iaşi a înregistrat contestaţia în anulare formulată de către mine şi a trimis-o Curţii Militare de Apel Bucureşti.
În data de 14.01.2015 Curtea Militară de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a arătat că instanţa competentă este Tribunalul Militar Iaşi.
În data de 31.03.2015 Tribunalul Militar Iaşi a respins contestaţia în anulare formulată de către mine ca inadmisibilă imputându-mi, în plus, 100 de lei drept cheltuieli de judecată în favoarea statului.
În data de 16.04.2015 am formulat apel împotriva Sentinţei Tribunalului Militar Iaşi.
Am fost chemat la Parchetul Militar Iaşi pentru a da declaraţii de persoană vătămată de patru ori: 10.01.2014, 19.05.2014, 04.06.2014 şi 08.07.2014.
Am formulat două cereri de recuzare a procurorului de caz, ambele respinse de parchetul militar superior. Au fost audiaţi 5 martori: 2 martori civili şi 3 martori militari.
Nu s-a ţinut cont de declaraţiile mele în cuprinsul soluţiilor de neîncepere a urmării penale formulate de procurorii militari şi nici în cuprinsul deciziilor judecătorilor militari.
Un judecător militar de la Tribunalul Militar Iaşi a respins contestaţia în anulare îndreptată împotriva propriei sale decizii.
Nu am folosit serviciile unui avocat.
În dosarul penal de la Parchetul Militar Iaşi se află documentele clasificate Secret de Serviciu la care nu am avut acces.
La peste 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, constat că magistraţii militari sunt tributari unui sistem de obedienţă faţă de factorul politic şi de comandă, găsind de cuviinţă să tragă de timp, amăgindu-se că voi renunţa la demersul meu din lipsă de resurse.
După ce voi epuiza toate căile de atac interne, voi apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru sancţionarea abuzurilor conducătorilor instituţiilor implicate în dosarul Pungeşti, solicitând daune morale substanţiale din partea Statului Mafiot Securist.
Din punctul meu de vedere, dosarul Pungeşti se înscrie în seria dosarelor de importanţă naţională muşamalizate la nivelul parchetelor şi instanţelor militare: uciderea dizidentului anticomunist Gheorghe Ursu, Revoluţia, Mineriada din 13-15 iunie 1990 şi Accidentul din Apuseni din ianuarie 2014.
Mai multe detalii despre dosarul Pungeşti puteţi afla accesând următoarele linkuri:
- http://adevarulpungesti.blogspot.ro/ [documentele din dosar]
Sunt disponibil pentru alte informaţii la adresa de e-mail sava.paul@gmail.com.

1. Realitatea TV a dat ştiri despre Pungeşti.
15.10.2014-ATI UITAT? La Pungesti s-a marcat 1 AN DE UMILINTE marca Chevron. "Jandarmeria NU mai apara hotia"
2. Ceahlăul Piatra Neamţ a dat ştiri despre Pungeşti.
09.12.2013-Piatra Neamţ e la Pungeşti! Pungeşti e la Piatra Neamţ!
3. Gândul a dat ştiri despre Pungeşti.
26.03.2014-Avocatul Poporului: Instituirea „zonei speciale de siguranţă publică” la Pungeşti este o măsură disproporţionată. Ce răspunde Ministerul de Interne
4. Adevărul a dat ştiri despre Pungeşti.
27.01.2015-Patru dosare penale pentru jandarmii care au intervenit la manifestaţiile de la Pungeşti. Procurorii investighează bătăile încase de protestatari
5. Hotnews a dat ştiri despre Pungeşti.
24.11.2014-Amenzi administrative de pana la 300 de lei pentru 40 de protestatari de la Pungesti
6. Activenews a dat ştiri despre Pungeşti.
12.09.2014-Cum arată ordinul de instituire a zonei speciale de siguranţă de la Pungeşti! Motivele pentru care drepturile oamenilor au fost CĂLCATE în picioare
7. Gândeşte a dat ştiri despre Pungeşti.
31.12.2013-Despre Pungesti, țăranul român ca „purtător al crucii” și cel mai brutal atac din istorie la adresa sa
8. Victor Roncea a scris materiale despre Pungeşti.
17.10.2013-O Troita de la Petru Voda va fi sfintita la Pungesti. “Biserica, în calitatea ei de mamã a neamului românesc – asa cum frumos o numeste marele poet national Mihai Eminescu -, a fost, este si va fi totdeauna alãturi de poporul care suferã si are nevoie de îndrumare”
9. România Liberă a dat ştiri despre Pungeşti.
11.08.2014-Elena Udrea: PMP îi cere lui Ponta să-l demită pe șeful Jandarmeriei Române, după violențele de duminică seara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu