duminică, 8 noiembrie 2015

Gata! Nu mai pot: mi-au dat lacrimile!

Când am ajuns în Pungeşti, după numeroasele filtre ale poliţiei, în care nimeni nu vroia să îmi spună, de ce tocmai maşina mea a fost oprită, din atâtea altele, atmosfera era cu totul alta faţă de cea din Braşov. În Braşov, cu doar o seară înainte se aprinsese bradul de Crăciun, motiv perfect pentru toţi politicienii locali să defileze în preajma alegătorilor. În Braşov fulguia, şi albeaţa zăpezii părea să ascundă întreaga mizerie socială ce a cuprins ţara noastră.
În Pungeşti era soare. Era uscat, iar vântul tăios răzbea şi prin cele mai groase haine. Pământul gălbui, arat de localnici, părea însetat. Însetat de zăpadă… sau sânge.
Am ridicat privirea spre dealurile din jur, ce par a cuprinde Pungeştiul în braţele lor. Pe vârfuri, pe coame, în preajma pâlcurilor de pădure sunt jandarmi în echipament de luptă. Precum nişte stafii medievale, cu căştile, scuturile şi armura lor, siluetele par a fi turcii, tătarii, leşii sau ruşii, ce atât de des au încercat tăria acestor răzeşi. La fel de ameninţători stau şi acum cantonaţi pe terenurile oamenilor, terenuri pe care nu au nici un drept să intre, aşteptând ordinul de a uda, din nou acest pământ cu sângele locuitorilor săi.
Am ajuns între oameni, acei militanţi ce nu s-au dorit vreodată militanţi, ci doar ţărani. Le-am citit hotărârea în priviri, la fel cum am citit şi dispreţul în ochii paznicilor şantierului. Iar jandarmii, precum o linie albastră, împiedicând ţăranii să iasă de pe o proprietate privată, către drumul judeţean.
Pe şantier se lucra de zor cu o eficienţă criminală, ce făcea sângele protestatarilor să fiarbă tot mai mult. Ca la un semn, jandarmii se dau la o parte, paznicii fug către maşini, iar oamenii pornesc spre şantier. Nici un jandarm sau paznic nu este agresat, dar gardurile sunt date jos. Precum nişte ziduri de cetate, gardurile cad, iar oamenii îşi strigă disperarea: „Nu vrem apă poluată!”, „Nu vrem pământuri poluate!”.
E greu de înţeles pentru cineva, care stă la un pahar de vin fier la târgul de iarnă din Braşov… E departe… E altă lume… Dar pentru aceşti oameni este singura avuţie, este sensul vieţii: pământul!
Am auzit voci tembele, în aceste zile, voci ce povestesc despre încălcarea unei proprietăţi private (a Chevron), despre faptul că statul trebuie să îi apere şi intervenţia jandarmeriei este justă.
Terenul Chevron nu este unul privat! Până nu demult făcea parte din proprietatea colectivă a comunei. Primarul, fugit între timp în lume, s-a împroprietărit ilegal, după care a cedat terenul către Chevron. Deci proprietatea nu este privată, ci este doar un bun al comunităţii, folosit abuziv temporar, de o firmă, care se bucură de fructele unui abuz în serviciu şi fals.
Iar dacă tot vorbim despre proprietăţi private, jandarmii, cărora le face atâta plăcere să bată lumea (iar aici includ femeile, bătrânii şi copii din localitate), ce căutau pe proprietăţile private ale oamenilor? Sau pentru ei nu se aplică legea?
Revenind însă la această manevră planificată a jandarmeriei, nici bine nu au căzut gardurile, că au şi apărut (parcă de nicăieri) mai multe camioane de jandarmerie, cel puţin un autobuz, maşini blindate de luptă şi sute de scutieri. Oamenilor li se oferise o momeală, iar ei au muşcat-o. Pretextul pentru un nou episod violent a fost asigurat. Intervenţia jandarmilor a fost, ca de obicei, în forţă şi violentă.
Priveam uluit, cum statul de drept încetase să existe… În acel moment se apropie o doamnă: „Aţi simţit halena de alcool a scutierilor?”… Am dat din cap, cu toate că privirile lor trădau o dorinţă aprigă de violenţă.
Mă văd din nou nevoit să fac o paranteză scurtă. Se vorbeşte des în ultima vreme, despre faptul că un sondaj ar indica aprobarea românilor în proporţie de peste 60% cu privire la exploatarea resurselor naturale. Aspectul pervers al acestui sondaj nu îl sesizează nimeni. Cine se gândeşte la gaze de şist la o astfel de întrebare? Românii s-au gândit la exploatări convenţionale, eventual cărbune, poate petrol… De ce nu au întrebat domnii de la Chevron direct de gazele de şist?
Pe de altă parte, Senatul SUA a constatat în raportul efectuat pe tema gazelor de şist, o legătură clară, indubitabilă, între exploatarea gazelor de şist şi poluarea apei cu metan. Acest raport a dus şi la respingerea categorică de către Franţa a exploatării gazelor de şist. Dar ce contează la noi, faptul că acei oameni nu vor mai apă potabilă? Ce ne pasă de ce creşte sau nu va mai creşte pe câmpurile lor? Ei sunt doar nişte amărâţi, cu casele lor de chirpici, nu nişte domni eleganţi, educaţi, stilaţi şi eliberaţi de conştiinţă ca miniştrii şi primul nostru ministru.
Mai circulă un argument, popularizat vast în sondaje de opinie şi reclame: producţia de gaze de şist va garanta autonomia energetică a României şi, mai ales, va reduce facturile. Nu zău?
Haideţi să ne uităm la exemple existente: OMV-Petrom. România produce petrol. România are rezerve de petrol vaste. Este motorina sau benzina noastră mai ieftină decât în ţări europene, ce nu deţin NICI UN gram de petrol? NU! Diferenţa o reprezintă spaga şi hoţia nesătulă a conducătorilor noştri!
Aşa că nu ne luaţi cu basme legate de scăderi de preţuri, ne-aţi minţit de prea multe ori!
Iar, ca un ultim aspect, acest tip de extragere a gazelor are procentul cel mai mare de pierderi, eliberând cantităţi uriaşe de metan în atmosferă, metan ce este un gaz de seră semnificativ mai periculos decât dioxidul de carbon, pentru care noi plătim impozite ”eco” tot mai mari la maşini.
Am mai văzut o diferenţă la Pungeşti, faţă de Braşov: nici un politician! NICI UNUL! Aceşti oameni au fost abandonaţi de conducătorii lor, lăsaţi să îşi apere singuri apa, pământul şi aerul.
E trist, pentru că, în timp ce unii se desfată cu gândul la cadouri şi sărbători, români, poate unii dintre cei mai amărâţi români, luptă pentru viitorul nostru curat. Români, ce nu au altceva, decât acel pământ, sunt dispuşi să îşi dea viaţa pentru viitorul curat al copiilor noştri.
Căutaţi un erou? Credeţi că nu mai există români cu idealuri? Sunteţi liniştiţi cu ceea ce credeţi că faceţi pentru ţară? Priviţi spre Pungeşti, unde pe brazdele lutoase se scrie istorie cu sânge!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu