joi, 30 decembrie 2010

Nesimţirea deputatului Marius Neculai de la PD-L.

Pe 3 iunie, i-am trimis un email lui Neculai în care îl rugam să voteze moţiunea de cenzură îndreptată împotriva lui Boc. Nu mi-a răspuns, dar nu a votat moţiunea şi mi-a tăiat salariul cu 25% că doar nu plătea din buzunarul lui.
Acum câteva zile m-am întâlnit la Spital cu Neculai. Prima dată s-a uitat lung la mine, era cu directorul de la Spital. Nu l-am salutat. A doua oară mă salută, nu-i răspund, dar mă uit lung la el. A treia oară mă vede, nu spune nimic, nu spun nimic.
Consider că Neculai este un munte de prostie şi aroganţă. Este incapabil să gândească singur, după cum am observat în unele emisiuni TV. Pentru tot traficul de influenţă pe care l-a făcut şi pentru toate aranjamentele făcute pentru clientela de partid, acest individ merită să înfunde puşcăria mulţi ani de acum încolo. Centrul de Promovare a Tradiţiilor Muşatine este gestionat de o firmă de a sa. Primăria Roman va asigura finanţare şi suport logistic pentru acest proiect. Mi se pare a fi conflict de interese, dar ştiu că Poliţia Economică Roman şi justiţia sunt de partea corupţilor şi a bogaţilor.
Update: Repet, nu l-am salutat nici din proprie iniţiativă, nici nu i-am răspuns la salut deoarece nu mi-a răspuns anterior la emailul prin care îl rugam să voteze moţiunea de cenzură împotriva piticului caraghios. Principiul meu este: respectă pe cine te respectă. Dar se pare că unii români care mă critică pe Internet la adăpostul anonimatului sunt de o prostie fantastică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu