luni, 24 iulie 2017

O zi din viața Lenuței

Este ziua de 15 septembrie 2014. Început de săptămână. La Iași este o vreme foarte frumoasă, nici nu se întrezărește toamna. Niște nori sfioși dispar subit. Orașul este aglomerat, gălăgios, prăfuit, copacii și spațiile verzi, tot mai puține în ultima perioadă.
Ca în aproape fiecare zi, se trezește la ora 6 Lenuța, o doamnă scundă și brunetă pe la 40 de ani, își face tabieturile matinale. Apoi își înghiontește soțul care s-a întors aseară de la pescuit cu prietenii cam târziu. Acesta mormăie și după o jumătate de oră se trezește și el, mai mult ademenit de mirosul cafelei proaspăt preparate la un expresor scump. ”Victore, hai odată câ întârzie copiii la școală.”
Lenuța se duce în camerele copiilor, Andreea și Cosmin, diferență de vârstă de 6 ani. Îi trezește și-i pune să se pregătească să meargă cu Loganul tatălui la școală.
Copiii încep programul la ora 8, Victor trebuie să ajungă devreme la serviciu pentru că are de făcut o prezentare, Lenuța începe programul la ora 9, dar ajunge devreme, pe la ora 8:30, în funcție de tramvaiul 3 care o duce din Tătărași aproape de locul ei de muncă, Primăria Municipiului Iași, unde lucrează ca secretară a purtătorului de cuvânt.
La ora 10 este ședința operativă și șefii din primărie trebuie să aibă pe mail buletinul de presă.
Ajunge la birou cum își programase, își duce la îndeplinire sarcinile de serviciu. În pauza de masă, nefiind fumătoare și având un sendviș făcut de acasă, mai stă la palavre cu celelalte doamne și domnișoare din primărie. Află ultimele bârfe, ultimele cancanuri, cele mai recente combinații.
Pe la ora 14, un domn înalt cu păr grizonat vine la șef și împreună merg la un cabinet cu un etaj mai sus.
Azi este ziua de naștere a șefului cel mare. Pe la ora 15 toți șefii pleacă la petrecere.
Pe la ora 15 și un sfert, Lenuța scoate un telefon din poșetă. Nu e telefonul ei personal, e un Alcatel model vechi. Formează singurul număr de telefon din memorie și așteaptă să se facă legătura.
”Alo, Daniel?” (cine altcineva putea fi?)
”Da, Lenuța. Ce e? Vrei să ne întâlnim?”
”Da, șefii au plecat mai repede la o petrecere și ne-au dat drumul și nouă”.
”Am înțeles. Uite, te aștept la ora 16, în parcare la Palas.”
”Bine așa. Pa!”
”Pa!”
Vine și ora 16, întânirea are loc la locul stabilit. Daniel o așteaptă în mașină.
”Daniele, a fost azi o vânzoleală la serviciu de numai numai. E ziua șefului cel mare. Toată lumea e la petrecere.”
Daniel răspunde pe un ton ce se vrea a fi relaxat: ”Da, știu. Ce s-a mai întâmplat azi? Ce au spus colegele tale?”
Lenuța se confesează, este obișnuită deja cu abordarea lui Daniel: ”La operativă șeful a țipat că de ce nu e gata pasajul că are Curtea de Conturi pe cap și îl freacă toată lumea la cap. Pe la ora 14 a venit un domn Popescu sau Popa și a plecat cu șeful meu să discute cu cei de sus. O colegă de la Asistență Comunitară are probleme cu soțul că bea. O altă colegă de la Urbanism plânge tot timpul, este stresată se droghează băiatul și nu știe ce să mai facă.”
În timp ce Lenuța povestea toate acestea, Daniel asculta atent, știind că un microfon montat în bordul mașinii înregistrează toate informațiile. La sfârșit, îi spune: ”Ai făcut bine că m-ai sunat.”
Lenuța, știind că întâlnirea se apropia de sfârșit, oftează zgomotos, nu spune nimic, se uită cu coada ochiului la Daniel.
Daniel e versat, știe ce vrea Lenuța: ”Lenuța, ce s-a întâmplat? Cu ce pot să te ajut?”
Bucuroasă, Lenuța izbucnește: ”Nu știu ce să mai fac. Copiii au nevoie de bani, avem nevoie de niște bani și în casă. Uite, eu iau salariul abia vineri. Cosmin are nevoie de 280 de lei pentru excursie la Durău, iar Andreea are nevoie de 300 de lei avans pentru cursurile de dans modern.”
Daniel nu spune nimic, întinde mâna după sacoul de pe scaunul din spate: scoate dintr-un plic alb 580 de lei, face o chitanță de mână, îi dă banii Lenuței și o pune să semneze.
Conformându-se, Lenuța îi mulțumește cu o voce ușor tremurândă. Daniel a mai ajutat-o și în alte dăți. A ajutat-o cu transferul celor 2 copii de la școala de cartier la un liceu din centru.
Deodată, Daniel îi spune: ”Voi fi plecat din țară 2 săptămâni. Ne auzim când mă întorc.”
Așa cum s-a mai procedat de fiecare dată, se despart ca niște buni prieteni. Fără știrea Lenuței, Daniel oprește microfonul încorporat în bordul mașinii, salvează înregistrarea și o pune în plicul de unde scosese banii.
Ce s-a mai întâmplat cu Lenuța, cu șefii ei, cu Daniel, cu familia ei, rămâne de povestit altă dată.
~Orice asemănare cu persoane și locuri reale poate fi sau este posibil să fie întâmplătoare.~


Niciun comentariu: