luni, 23 octombrie 2017

Neomarxismul, neosecurismul și noul tineret

Înainte de 1989, poporului român i se cerea supunerea față de Partid, cel mai adesea supunerea se realiza prin teroarea Miliției și a Securității, instituții care nu au dispărut vreodată din peisaj. Uneori, românii căutau și găseau alinare în rândul Bisericii Ortodoxe, un concurent ideologic tolerat. Cercetări documentare recente ne arată că în rândul tuturor cultelor creștine de dinainte de 1989 exista fenomenul turnătoriei și al colaboraționismului care implica atât preoți, cât și funcționari mărunți.
În zilele noastre, Partidul (Comunist Român) a fost înlocuit de hibrizi de genul PNL, PSD, PMP, USR, Alianța Noastră România și PRU, himere create și întreținute de Noua Securitate din jurul Serviciului ”Român” de Informații. Libertățile religioase prost înțelese au dus la canibalizarea cultelor creștine și penetrarea globalismului ateu. Nu de puține ori, activitățile misionare au oferit acoperire pentru altfel de activități.
M-am aflat sâmbătă, 21 octombrie a.c., în orașul natal, în interes personal.  Am aflat, din pură întâmplare, de ”proiecția specială” nocturnă a filmului ”Un pas în urma serafimilor” (2017) la Casa de Cultură a Sindicatelor. Taman când îmi cumpăram bilet, am observat pe un domn de la presă, un acoperit al serviciilor deplin conspirat, trăgând cu ochiul pe oglinda-document a sălii de spectacole pentru a vedea impactul proiecției, respectiv numărul de biletele cumpărate. În orașul natal, toată presa este arvunită serviciilor secrete, fie ele oficiale sau paralele, deoarece nu există un om cinstit care să vină cu bani de acasă pentru a face jurnalism independent. Nu a fost vreodată cazul în urbea mea natală, orașul de unde au plecat Sorin Ovidiu Vântu, patronul FNI, Radu Timofte, patronul SRI, și Ioan Chelaru, patronul masoneriei locale.
Filmul prezintă povestea lui Gabriel (”Gabi”), elev de clasa a 9-a la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Gheorghe” din Roman (acum se numește ”Episcop Melchisedec”), admis pe baza șpăgilor oferite de părinții săi conducerii ficționale a seminarului, detaliu menționat încă din debutul filmului. Elevul de clasa a 9-a intră într-un colectiv extrem de dezbinat, elevii venind din medii diferite, cu interese diferite și aspirații diferite, având un preot-diriginte ticălos din punct de vedere moral. La început timid și retras, Gabi, forțat de preotul-diriginte să joace cartea trădării colegilor, devine un adolescent răzvrătit, atât doar că se manifestă cu raportare strictă la mediul bisericesc. Printre calitățile sale vehement clamate, se numără: fumatul, alcoolismul, chiulul, farsele, delațiunea, influențabilitatea, relațiile sexuale cu o prezumptivă minoră. Învață de la preotul-diriginte care ajunge directorul Seminarului să nu aibă încredere în nimeni și să afișeze o prietenie aparentă.
Preotul-diriginte, ulterior devenit director, are un nume interesant, Ivan, prenumele nu apare în film. Numele are o dublă rezonanță: sovietică și comunistă. Acesta controlează cu o mână de fier Consiliul de Administrație al Seminarului, unanim masculin, și cultivă delațiunea între elevi. În mod surprinzător, pe la sfârșitul filmului, Ivan cere relații de la elevi și despre lumea exterioară Seminarului.
Aspectele de autenticitate a filmului sunt date de evocarea defunctului club Hera din ”Groapă”, loc numit de birocrația administrativă pietonalul Ștefan cel Mare, prezența cabinei telefonice cu cartelă telefonică, și paracliserul Seminarului.
Acțiunea are loc la mijlocul anilor 1990, atunci când regizorul Daniel Sandu își desfășura studiile teologice la adevăratul Seminar în perioada 1993-1998.
Din punctul meu de vedere, nu există un erou în film, ci 2 antagoniști: Gabi și Ivan. Sfârșitul filmului ne găsește cu un Ivan în postura de director al Seminarului concediat și un Gabi care rămâne (aici îmi aduc aminte de sloganul lui Andrei Postolache de la Partidul Pentru Iași-USR Iași, ”Cei care nu plecăm”), dar iremediabil compromis moral.
Filmul debutează cu o scenă de violență asupra lui Gabi întreprinsă de preotul-diriginte Ivan în văzul colegilor, rămasă nesancționată. Sancționată va fi infracțiunea de încălcare a secretului corespondenței elevilor seminariști de către directorul Ivan, infracțiune provocată chiar de Gabi pentru a-l compromite pe ”torționarul” Ivan.
Filmul nu a fost sprijinit financiar de către Centrul Național al Cinematografiei, mai mult ca sigur că regizorul Daniel Sandu nici nu a căutat acest sprijin, ci a fost sprijinit de subsidiara din România a companiei germane Videolink.
Deși filmul are un singur actor de renume, Vlad Ivanov în rolul lui Ivan, totuși acțiunea se desfășoară în jurul a 2 personaje: Ivan și Gabi.
Filmul se sfârșește printr-o presupusă filmare reală, editată, cu foști seminariști care, la fel și în film, încearcă se stoarcă bani prin corespondență de la tinere folosind identitatea unui tânăr fictiv.
Filmul nu explică deloc titlul, explicația venind ulterior de la regizor: elevilor seminariști li se spunea ”serafimi” de către ceilalți liceeni care chiuleau și ei în clubul Hera.
Aflu că regizorul Daniel Sandu a mințit de 2 ori publicul din sala de spectacole: prima dată a mințit, raportat la interviul de pe ViceNews România, că atmosfera la Seminar s-a înrăutățit, și că nu a avut o aplecare spre cultură în timpul studiilor teologice, în interviul de pe Vice spunând că a găsit o evadare în muzica de pe MTV, post occidental aflat la debut în acele vremuri în România.
După ce s-a terminat proiecția, regizorul Daniel Sandu a îndemnat pe tinerii din sală (de ce doar pe tineri?) să respingă dogma creștină, să nu accepte formalismele, convențiile și să practice rebeliunea, împotrivirea, rezistența. Un discurs pe placul tinerilor din sală, dintre care mulți aparținând fie găștilor de cartier, cultelor neoprotestante sau cluburilor de tineret masonice reunite în Kult Hub.
Analizând tot fenomenul creat de Daniel Sandu cu al său film pornografic, realizez următoarele:
-scenele de sex cu minori (deși, probabil, actorii aveau peste 18 ani, probabil) au devenit un lucru tolerat atât în spațiul public, cât și în mediul artistic, respectiv cinematografia noului val de regizori români, iar prezența copiilor sub 15 ani la astfel de proiecții a devenit și acesta, la rândul său, un fenomen îngăduit
-îndemnurile adresate tinerilor vizează instalarea globalismului ateu, opus ortodoxismului valorilor naționale
-filmul ”Un pas în spatele serafimilor” vine să reaprindă animozitățile legate de BOR, după scandalurile legate de Pomohaci și Corneliu Onilă
-filmul a beneficiat de o notorietate unanim pozitivă cu ajutorul vectorilor de propagandă care au dat noua clasă politică, noul tineret frumos și liber
-filmul oferă credibilitate prozeletismului neoprotestant direcționat împotriva BOR
-scena surprinzătoare cu directorul Ivan care îl folosește pe Gabi pentru a strânge informații despre lumea din afara Seminarului este un mesaj direct adresat BOR ai căror preoți sunt nu numai purtători de mesaje, respectiv vectori de propagandă, dar și culegători de informații din mediul profesional, dar și în comunitate
-Gabi este, simultan, și erou-model care sfidează abuzurile, abuzând la rândul său de încrederea părinților săi, a prietenilor și a colegilor, dar și anti-erou care reprezintă o copie mai tânără a directorului Ivan
-spre finalul filmului, Gabi își acuză părinții că au decis pentru el, fără a ține cont de dorințele sale, mecanismul atribuirii unei culpabilități pentru propriul eșec fiind un factor de inginerie socială.
Eu nu văd ca personajul Gabriel (”Gabi”, o referință biblică la unul dintre cei 3 Arhangheli, mesager al lui Dumnezeu) să fie supus unui proces fie de maturizare, fie de transformare, fie de reformare sau alte asemenea. Experiențele sale îl tarează, îl pervertesc, îl dezumanizează.
Nu-mi pare rău că am cheltuit 10 lei pe un bilet deoarece am primit confirmarea că: 1. are loc o amplă operațiune de îndoctrinare neomarxistă a tineretului român pe linia pseudo-rezistenței prin cultură, 2. artiștii au redevenit instrumente ale propagandei oficiale așa cum au fost și înainte de 1989, 3. inversiunea valorilor morale este susținută de Noua Securitate interesată să manipuleze, prin inginerie socială, noile generații.
Filmul se sprijină pe clișee cinematografice occidentale de semn invers: un  Harry Potter care nu are prieteni adevărați și adolescenții din Saga Amurg care, de data aceasta, nu au trăiri pozitive. Taman acele ziare, site-uri și bloguri care au susținut și susțin protestele securistice din ultimii 6 ani și noul tineret globalist au promovat acest film, responsabilă fiind Secția de Propagandă nu a Partidului, ci a Noii Securități.

Felicitări, ați mai servit încă odată țara intereselor globaliste! Artiști din toate colțurile lumii, uniți-vă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu