Se afișează postările cu eticheta alegeri europene. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegeri europene. Afișați toate postările

sâmbătă, 6 iunie 2009

Eu cu cine votez?

La alegerile europene din 7 iunie am 2 opţiuni majore:

1. iau un buletin de vot care va ajunge în urnă
2. nu iau un buletin de vot care n-are cum să ajungă în urnă

1. iau un buletin de vot care va ajunge în urnă

Opţiuni

-votez de aşa manieră încât votul meu să fie valabil exprimat
-votez de aşa manieră încât votul meu să fie anulat

-votez de aşa manieră încât votul meu să fie valabil exprimat

Clase de opţiuni

partide mari: PDL, PSD, PNL
candidaţi şi partide de forţă medie: EBa, PRM, UDMR
candidaţi şi partide de mic impact: Forţa Civică, PNTCD, Pavel Abraham

-votez de aşa manieră încât votul meu să fie anulat

Opţiuni

--introduc buletinul de vot în urnă exact cu aceleaşi înscrisuri ca la primire-adică nu pun ştampila, blanc,
--desenez o căsuţă în faţa căreia scriu fie "Niciunul din această listă nu merită votul meu" sau "Alt candidat"
--desenez o căsuţă în faţa căreia scriu numele candidatului meu sau partidului meu preferat şi care nu se regăseşte în lista celor 9 concurenţi electorali, 7 plus 2, De exemplu scriu "Daniel Funeriu", "Dorin Chirtoacă", "Vlad Ţepeş", "Somnulescu", "Ştefan Cel Mare", "Paul Sava" şi pun ştampila cu votat în interiorul sau exteriorul căsuţei pe care am desenat-o.

Revenind la
1. iau un buletin de vot care va ajunge în urnă
-votez de aşa manieră încât votul meu să fie valabil exprimat
Clase de opţiuni
partide mari: PDL, PSD, PNL
candidaţi şi partide de forţă medie: EBa, PRM, UDMR
candidaţi şi partide de mic impact: Forţa Civică, PNTCD, Pavel Abraham

Dacă este să introduc un buletin de vot care să fie valabil
mă orientez spre partidele pe care le cunosc
mă orientez spre partidele care se potrivesc aşteptărilor mele
mă orientez spre partidele pe care le-am mai votat şi care nu m-au dezamăgit
mă orientez spre partidele care nu sunt de stânga
mă orientez spre partide, nu spre candidaţi independenţi
mă orientez spre partidul al cărui posibil candidat pentru prezidenţiale are reprezentanţi puternici, corecţi, harnici, relativ tineri (sub 45 de ani) în comunitatea locală din care vin sau în care mă aflu
mă orientez spre partidul care a făcut campanie pe subiecte de interes european (extinderea obligatorie spre Turcia, România să impună/negocieze primirea Republicii Moldova în Uniunea Europeană în schimbul acceptării Turciei, Croaţiei şi a Serbiei, Parteneriatul Estic, reducerea dependenţei energetice de Rusia, reducerea birocraţiei europene, crearea Armatei Europene, schimbările de climă- Kyoto-ţinta de reducere a emisiilor de carbon cu 20% până în 2020-biocombustibilii, transparenţa deciziilor Consiliului de Miniştri, Comisiei Europene, Parlamentului European, legalizarea avortului, a prostituţiei şi a consumului de marijuana şi libertatea religioasă să fie garantată, încurajarea cercetării şi inovării, consultarea prin referendum european pentru decizii majore la nivel european, drepturi egale pentru femei şi bărbaţi, paritatea de gen în politică, să se elimine recomandările Parlamentului European referitoare la bloguri-Raportul Mikko, colaborarea cu Uniunea Africană, Liga Arabă, China, denuclearizarea Europei şi a planetei, multi şi interculturalismul, interzicerea producţiei, vânzării, distribuţiei, achiziţionării de ţigări sau produse din tutun, salariu minim garantat pentru tinerii din Uniunea Europeană-600 euro pentru 35 de ore de lucru pe săptămână, încurajarea învăţării de către copii a două limbi străine, implicarea în procesul de pace din Orientul Mijlociu)

Deci, EU CU CINE VOTEZ?

Sugestii? Argumente bazate pe cerinţele/aşteptările mele?

Cătălin Onofrei (editorialist Ziarul de Iaşi)- Votul de blam

luni, 6 aprilie 2009

Posibili viitori parlamentari europeni

Iată un MEP britanic cum îl rupe în bucăţi pe Gordon Brown, premierul laburist al Regatului Unit, pentru maniera absolut iresponsabilă în care a condus şi conduce Marea Britanie prin criza economică. Numele său este Daniel Hannan. Probabil că ţinteşte funcţia de şef al Partidului Conservator şi cea de prim-ministru. Dar asta este o altă chestiune şi o vom discuta altă dată (cf. M. Ende).

Şi uitaţi cu ce nume jenibile îndrăznesc să vină partidele româneşti:
EBA- Elena Băsescu, aia mică a lui Zeus, independenta portocalie susţinută de independentul iliescian de Sorin Oprescu

Adina Vălean- a cărei calitate unică este de a fi ibovnica lui Crin Antonescu, cocalarul parfumat şi frezat care conduce acum PNL (Brătienii ar fi emigrat în Congo dacă ar fi ştiut de Patriciu, Cataramă, Fenechiu sau Vosganian). Să nu uităm că Daniel Dăianu, un eminent expert economic european, a fost alungat de pe listele PNL pentru că este prea bun, iar piţipoanca de Vălean se simţea inferioară.
Rovana Plumb- o femeie fără coloană vertebrală
Norica Nicolai- fosta securistă din justiţie, fosilă perseverentă a nomenclaturii comuniste
Monica Macovei- ex-ministru PDL al Justiţiei care n-a făcut în timpul mandatului ei decât să închidă toate dosarele care-l vizau pe beţivul de la Cotroceni sau pe liderii corupţi ai PDL.

Să ne mai mire oare faptul că Vadim îl invită pe Gigi Becali să candideze pe listele europene ale mumiei numite PRM? Parcă mai ieri singura comunicare între Vadim şi Becali conţinea invective de genul "drogatule", "prostule", "păduche", "pigmeu", "urangutan".

Politicieni de tot râsul sau plânsul, ambele sunt valabile.
Femeile care activează în politica românească nu sunt decât versiuni cu fustă şi date cu ruj ale unui Văcăroiu, Tăriceanu, Năstase sau Boc. Eu, dac-aş fi Aurora Liiceanu, chiar n-aş putea dormi de frustrare. Până şi Mona Muscă capătă trăsături obamiene în comparaţie cu specimenele feminine criticate mai sus.
Eu nici nu mă gândesc să merg la vot la alegerile europene din iunie. N-am de unde alege. Ultima dată am votat în iunie 2008. Localele din Iaşi. Turul 1-Adomniţei, că era tânăr, turul 2-Oprea, că era profesor universitar. Candidatul la primărie Adomniţei de la PNL a scos mult mai puţine voturi decât voturile la Consiliul Local oferite de ieşeni PNL-ului ieşean. Nesimţitul! Oprea a fost perfect incapabil să coaguleze voturi anti-Nichita inclusiv de la liberalii ieşeni, mergând pe un discurs infiorător de agresiv pentru un universitar. Iresponsabilul! Acum trebuie să trăim cu Nichita primar de Iaşi până în 2012!!!
Măcar în 2007, Iaşul a avut 2 MEPi portocalii, Mihaela Popa de la PD şi Dumitru Oprea de la PLD. Nu mi-e ruşine să recunosc că în 2007 am votat cu listele PLD dar măcar era un ieşean pe un loc eligibil. Acuma Daniel Funeriu a fost marginalizat de PDL şi nu va mai prinde trenul spre Bruxelles. Păcat de el. A făcut o treabă excelentă. A căzut şi el victimă ca şi Dăianu lighioanelor din partidele parlamentare.
Iar pe metrosexualul de Cătălin Ivan de la PSD nu-l votez în vecii vecilor.
Vă recomand cu prietenie să nu mergeţi nici voi la vot. Chiar vreţi ca EI să vă dezamăgească din nou? Sigur trebuie să aveţi altceva mai bun de făcut decât să-i lăsaţi să vă mintă iarăşi.