marți, 16 iunie 2009

Interviu cu Bogdan Budeanu, fost lider UNSR

1. Când ai intrat în mişcarea studenţească şi care au fost motivele?

Am intrat în Liga Studenţilor Electronişti în 2002, adică în primul an de facultate. Observasem încă de la început că studenţii nu sunt uniţi deloc şi nu sunt trataţi corespunzător de autorităţi. Tot timpul am susţinut că studenţii merită mai mult, merită o atenţie mai mare din partea Universităţilor, a Primăriilor sau a Ministerului.

  1. Care sunt oportunităţile pe care le oferă unui student adeziunea la o organizaţie studenţească?

Contează foarte mult gradul de implicare a studentului într-o organizaţie studenţească. Trebuie să înţeleagă că activitatea de volutariat = responsabilitate. Dacă se întelege acest lucru poţi spune că după minim 2 ani de activitate, studentul nu va mai avea complexul şefului niciodată, va şti mult mai bine decât colegii săi să-şi negocieze poziţia într-o viitoare companie, va fi mult mai bine organizat şi va şti ce înseamnă lucrul în echipă. Aceste lucruri nu se învaţă în facultate şi vorba aceea: “în viaţă nu obţii ceea ce meriţi, obţii ceea

Ce-ţi negociezi”.

  1. Ce presupune activitatea unui lider studenţesc?

Depinde foarte mult de asociaţia studenţească în care activezi. Sunt organizaţii studenţeşti care au ca rol principal pe cel sindical sau altele care au ca rol principal pe cel de proiecte. Important e să afli zi de zi care sunt problemele reale ale studenţilor si să încerci să le rezolvi. E frumos ca după ce ţi-ai încheiat activitatea de lider să observi că ai contribuit într-un fel sau altul la îmbunătăţirea condiţiilor de studiu oferite studenţilor.

  1. Care a fost cel mai dificil moment al activităţii tale de reprezentare a studenţilor?

Au fost două. Primul, când am fost ameninţat şi constrâns de directorul unui ziar. Al doilea, când din dorinţa de a ieşi cât mai bine un festival studenţesc şi naivitatea la acea vreme de a nu renunţa şi a-l duce până la capăt am rămas cu datorii de aproape 400 de milioane. S-au speriat până si părinţii mei. Acum imi aduc aminte zâmbind, dar atunci am tremurat câteva săptămâni.

  1. Cum vezi viitorul mişcării studenţeşti din România?

La nivel local: Din păcate observ o nepăsare generală şi un „miserupism” foarte mare în rândul studenţilor. Nu e normal să stai de dimineaţa până seara în camera de cămin în faţa calculatorului şi să nu faci nimic. Parcă apare prea des întrebarea: Dacă vin la ligă, mie ce-mi iese? Mi-e frică să nu se transmită aceste stări şi către preşedinţii de asociaţii. Să nu-şi pună şi ei întrebări de genul: Eu dacă reprezint studenţii, ce-mi iese? Era o zicală care îmi place: „Un om condus de interese e de 10 ori mai slab decât un om condus de principii”.

La nivel naţional: La vârful mişcării studenţeşti sunt presiuni politice destul de mari. De asemenea sunt şi presiuni mediatice. Dacă actualii lideri vor şti să jongleze cu ele şi în ce măsură să facă compromisurile, mişcarea studenţească va evolua.

  1. Cât de fezabilă este ideea unificării tuturor federaţiilor studenţeşti din România într-una singură? Care este istoricul acestei idei?

În Franţa, Olanda, Belgia şi în multe alte ţări sunt măcar două federaţii studenţeşti. În România, după cum ştiţi, sunt 3 . Că să dau exemplu dintr-o arie apropiată, şi profesorii au mai multe sindicate. E o chestiune perfect democratică şi foarte utilă ca studenţii să fie reprezentaţi prin măcar 2 structuri. Nu cred că ANOSR, USR şi UNSR-ul se vor uni vreodată sub o singură formă. După cum am zis, nici nu ar fi util.

  1. Ai reuşit în timpul mandatului tău să duci până la capăt un proiect împreună cu o structură studenţească similară din Uniunea Europeană?

Singurele contacte cu structuri similare studenţeşti din UE le poţi avea cu European Students Union. Abia la finalul mandatului meu UNSR a devenit membru candidat la ESU. Am participat la o singură întâlnire cu liderii studenţilor din Europa. Răspunsul la întrebarea ta este nu, dar sper din tot sufletul ca cei din urma mea să facă acest lucru. În al doilea rând UNSR este o federaţie tânără şi consider ca mai întâi trebuie să ştii să reprezenţi studenţii la tine acasă, abia după ce ai trecut de acest nivel poţi să faci colaborări europene.

  1. Care crezi că ar trebui să fie îmbunătăţirile aduse Legii Învăţământului în ceea ce priveşte învăţământul superior?

Trebuie specificat foarte clar în Legea Învăţământului ce înseamnă bursa de studiu, bursa de performanţă şi bursa socială. În primul rând bursa socială ar trebui oferită de Ministerul Muncii şi cred că ar trebui regândite condiţiile în care se oferă aceste burse. Ministerul oferă fondul de burse către Universităţi funcţie de numărul de studenţi bugetari. Sunt Universităţi care oferă burse mici la un număr mare de studenţi, altele oferă puţine burse şi mari. Trebuie concepute în cadrul legii criterii generale de acordare a burselor şi criterii de diferenţiere între cele 3 tipuri de bursă. S-a întâmplat adesea ca, deşi Ministerul Educaţiei creştea fondul de burse, studenţii nu simţeau acest lucru.

  1. Cum apreciezi influenţa actuală a ligilor studenţeşti din centrul universitar Iaşi la nivelul federaţiei în care ai activat?

Din Iaşi e actualul preşedinte interimar al UNSR-ului, ceea ce înseamnă o evoluţie în ultimii 3 ani: la început au fost doi vicepreşedinţi din Iaşi, apoi primvicepreşedinte şi vicepreşedinte. Totodată, numărul de organizaţii studenţeşti din Iaşi care fac parte din UNSR s-a mărit foarte mult. La înfiinţarea UNSR-ului erau doar 3 asociaţii ieşene membre UNSR. Acum, după aproape 3 ani, sunt 14 asociaţii. Cred că Iaşul îşi merită pe deplin funcţiile care le deţine la nivel naţional.


Bogdan Budeanu s-a născut în 1983 la Fălticeni, judeţul Suceava.
Studii universitare efectuate sau în curs: Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, master Managementul Proiectelor.
Etapele instituţionale parcurse până la a deveni lider studenţesc într-o federaţie
–membru Liga Studenţilor Electronişti
-vicepreşedinte Liga Studenţilor Electronişti
-preşedinte Liga Studenţilor Electronişti
-vicepreşedinte UNSR
-prim-vicepreşedinte UNSR
Cele mai importante proiecte, activităţi desfăşurate
-Zilele Studentului Ieşean "când am reuşit să-i aducem la Iaşi pe cei de la Pheonix"
-Studenţiada – "nu pot să uit ce atmosferă a fost la deschiderea celei de-a doua ediţii când au cântat Mircea Baniciu şi Ducu Bertzi la Casa Studenţilor şi au venit 800 de studenţi într-o sală de 500"
-student evaluator al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior (ARACIS)
-coordonator al campaniei de donare de sânge “Dăruieşte din Inimă”
-membru al comisiei de evaluare si validare a proiectelor din festivalul FEstudIS organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi
-a obţinut în urma negocierilor cu Primăria Iaşi abonamentul de transport în comun valabil pe toate liniile de tramvaie, autobuze şi microbuze la preţul de 11,2 lei.
Statutul actual
–deocamdată lucrează pentru Direcţia Servicii Studenţeşti şi Prorectoratul de Relaţii Internaţionale şi Imagine Universitară a Universităţii Tehnice “Gh. Asachi”
.

Un comentariu:

  1. Bravo Bogdane.Sunt mandru de tine,Iti urez toate cele bune si tot succesul de care ai nevoie.Salutari din bucuresti.

    Gabriel Cristina.

    RăspundețiȘtergere