Iustin Iftode, unul din liderii de opinie ai Ligii Studenţilor Economişti, sare iar la gâtul lui Daniel Juravle, fost preşedinte, fost student reprezentant de la FEAA, fost student reprezentant în Biroul Senatului UAIC. Un fel de Gânju dar mai uman şi mai viclean. Şi mai apropiat de interesele colegilor săi.
Este a doua oară când LSE se fărâmiţează. Prima dată, LSE s-a spart prin plecarea lui Cătălin Ivan, actual şef la SAPARD Iaşi şi candidat PSD la euroalegeri. Cătălin Ivan a înfiinţat ASTEC (Asociaţia Studenţilor Economişti). Acum Daniel Juravle, excelent colaborator cu gaşca fenechiotă de la universitate, atacă şi el stabilitatea instituţională a LSE, plecând cu grupul de admiratori manelişti înfiinţând o chestie nu se ştie de ce natură.
Sunt FOARTE curios ce răspuns va avea conducerea Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) faţă de diminuarea crescândă a prezenţei sale în cel mai puternic centru universitar din Moldova.
Eu am bănuit ceva motivaţii politice în atacul-fulger întreprins de Iustin Iftode şi Bogdan Robu împotriva racheţilor lui Daniel Juravle. Nu este exclus ca cineva apropiat lui Oprea să fi autorizat izbucnirea ostilităţilor. Când cineva ca Iustin Iftode face atâta zarvă ar fi logic ca eu să speculez un Richelieu portocaliu în spatele acestei repoziţionări de putere. Mai ales că NewsIasi a popularizat din plin acest conflict puternic. (Acoperirea ciocnirilor de la LSE de către NewsIasi poate fi comparată to a limited extent cu acoperirea primul război din Golf de către CNN).
Păi să vedem:
Oprea-portocaliu
Işan-galben
Daniel Juravle-galben
Bogdan Robu-portocaliu
atacul pe chestiunea Romtelecom-Oprea vs. Işan în Ziarul de Iaşi, bordel pentru galbeni şi portocale
atacurile de la UAIC împotriva lui Oprea în campania pentru locale
trădarea lui Oprea de către unul dintre prorectori
NewsIasi tributar unor interese liberale (Iulian Micu-Marius Dangă) dar şi celor portocalii (Dumitru Oprea)- factor de publicitate pentru oponenţi
Şi acuma avem acest război intestin la LSE.
O, da. Anul ăsta va curge mult sânge la Universitate. Uitându-mă în blogul meu de cristal, văd aşa nişte scandaluri fioroase prin Senat, nişte procese împotriva Universităţii, reizbucnirea conflictului Oprea-Fenechiu legat de Grădina Botanică, văd şi lup fioros (ARACIS) suflând peste coliba purceluşului galben (Universitatea). Mai văd nişte procese deschise de Işan împotriva mea dar asta e mai puţin interesant pentru voi, presupun. N-aveţi bani să cumpăraţi ţigări la copchii voştri. Ce, îmi daţi bani de avocat să scap teafăr de Işan?
Pe de altă parte, când treceţi pe lângă fostul turn de apă al UAIC şi vă întrebaţi de ce nu l-au terminat şi când au de gând să-l termine, vă avertizez că aveţi halucinaţii şi că fostul turn de apă a fost reamenajat din octombrie anul trecut. AICI
În altă ordine de idei, blogul LSE a fost lichidat de forţe obscure.
Până la urmă de ce nu s-a făcut publică alegerea noii conduceri a LSE?
Băieţi inteligenţi, ăştia de la Conest, şi-au dat seama că s-a schimbat buzunarul în care trebuie vârâtă şpaga.
